Motiko: desertul de lux japonez pentru rasfat maxim

Lumea de astazi sta sub semnul vitezei. Tehnologia si abundenta de informatie ne-au invadat si, oricat de multe beneficii ar aduce acestea, au si destule neajunsuri, din care pe unele alegem sa nu le vedem uneori. traim pe repede inainte, ne grabim sa crestem, sa ne maturizam, sa trecem dintr-un anotimp in altul si dintr-o etapa in alta, cel putin atunci cand nu incercam sa le ardem. Mancam pe fuga, dormim prea putin, iubim in graba si traim pe nerasuflate, fara sa ne lasam macar timpul de a respira adanc si a savura feliile de viata care ne sunt puse in fata.

Ne uitam in urma si bucuriile copilariei par atat de departe! Nu doar pentru ca si nu numai atunci cand au trecut multi ani de cand ti s-au intamplat, ci mai ales pentru ca noi ne-am obisnuit sa nu mai vibram la lucrurile simple. O zi de primavara inflorita, petrecuta in parc de mana cu tata, prajitura cu visine a mamei, mirosul de cozonac din casa bunicii, toate aceste minuni care imi incantau simturile candva, astazi par aproape uitate. Uneori mi se pare ca traiesc aievea povestea primordiala a Evei: am fost in Paradis si am fost alungata de acolo  printr-un pacat pe care nu il mai pot rascumpara. Alteori, ma gandesc ca de fapt, a incetat sa ma mai deranjeze ritmul infernal al vietii pentru ca m-am adaptat, pentru ca am ales sa uit, am ales uitarea ca o forma de aparare in fata unei realitati pe care nu o pot schimba. Si, de altfel, de ale carei beneficii, caci exista si ele, ma bucur.

Ma bucur in primul rand de faptul ca pot incerca, de aici, de la mine de acasa, unele dintre cele mai  bune lucruri pe care le au alte tari: folosesc parfumuri frantuzesti, imi place sa ma imbrac in stofe englezesti, fac cumparaturi pe site-uri americane, mananc mancare chinezeasca, iart cand vreau sa ma rasfat maxim, aleg un desert de lux japonez.

motiko-cutie

Pentru cei care nu stiu foarte multe despre asta, aflati ca Moti este un desert tradițional japonez cu o rețeta veche de mai bine de 500 de ani.  Colecția de deserturi Motiko include prajituri în crusta de orez cu diferite umpluturi si se  constituie ca o adevarata poveste de dragoste a gustului, intrucat are aceasta capacitate magica de a te cuceri de la prima degustare.Este firesc sa nu stiti foarte multe desppre acest subiect, pentru ca MOTIKO este singura companie care produce deserturi moti pe teritoriul Europei si au, in acest moment numai doua sedii in Bucuresti. Va puteti insa bucura de aceste minuni dulci alegand sa le primiti din magazinul online.

Daca dulciurile copilariei mele erau prajiturile cu visine ale mamei, rasfatul maturitatii in ceea ce priveste desertul sunt neasemuitele Moti. Cele doua alternative au un mare punct comun: ingredientele 100% naturale. Pe vremea copilariei mele nu existau atatea E-uri, nu gaseai intr-un produs atatea componente care sa pacaleasca gustul, dar sa nu fie deloc hranitoare. In ziua de azi, a prepara ceva, fie ca este dulce sau nu, numai cu ingradiente naturale este ceva extrem de rar, pentru ca devine costisitor si dificil, in acelasi timp. Motiko a ales sa respecte reteta japoneza traditionala, respectand, in acelasi timp promisiunea fata de clientii sai.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here